Andrew Murray
Andrew Murray predică pornind de la cuvintele lui Ahab către Ben-Hadad și îi cheamă pe credincioși să se dăruiască întru totul lui Dumnezeu. El arată că Dumnezeu cere predarea, o lucrează în credincios, o primește și apoi o păstrează. Cuvântarea se încheie cu chemarea de a mărturisi slăbiciunea bisericii și de a ne încrede în Hristos pentru o viață de deplină părtășie.
„Ben-Hadad, împăratul Siriei, și-a adunat toată oastea; erau cu el treizeci și doi de împărați, cai și care. A urcat, a împresurat Samaria și a luptat împotriva ei. A trimis soli în cetate la Ahab, împăratul lui Israel, și i-a zis: «Așa vorbește Ben-Hadad: Argintul tău și aurul tău sunt ale mele; femeile tale și copiii tăi, cei mai frumoși, sunt ai mei.» Împăratul lui Israel a răspuns: «După cuvântul tău, domnul meu, împărate, eu sunt al tău, și tot ce am.»” (1 Regi 20:1-4)
Ce a cerut Ben-Hadad a fost predarea absolută, și ce a dat Ahab a fost chiar ceea ce i se ceruse: predarea absolută. Vreau să folosesc aceste cuvinte, „După cuvântul tău, domnul meu, împărate, eu sunt al tău și tot ce am”, ca pe cuvintele predării absolute cu care orice copil al lui Dumnezeu ar trebui să se dăruiască Tatălui Său. Le-am mai auzit, dar trebuie să le auzim cât se poate de limpede: condiția binecuvântării lui Dumnezeu este predarea absolută a tuturor lucrurilor în mâinile Lui. Slavă lui Dumnezeu! Dacă inimile noastre sunt gata pentru aceasta, nu există margini pentru ceea ce va face Dumnezeu pentru noi și pentru binecuvântarea pe care o va revărsa.
Predarea absolută: să vă spun de unde am luat aceste cuvinte. Le-am folosit și eu adesea, iar voi le-ați auzit de nenumărate ori. Dar odată, în Scoția, am fost într-un grup în care vorbeam despre starea bisericii lui Hristos și despre ce nevoie mare au biserica și credincioșii. În grupul nostru se afla un lucrător evlavios, care are mult de-a face cu pregătirea lucrătorilor, și l-am întrebat care ar fi, după el, marea nevoie a bisericii și ce mesaj ar trebui propovăduit. El a răspuns foarte liniștit, simplu și hotărât:
„Predarea absolută față de Dumnezeu este singurul lucru.”
Cuvintele acestea m-au lovit ca niciodată până atunci. Și omul acela a început să povestească cum, la lucrătorii cu care avea de-a face, a văzut că, dacă sunt sănătoși în privința aceasta, chiar dacă sunt rămași în urmă, sunt gata să fie învățați și ajutați și se îndreaptă mereu; pe când alții, care nu sunt sănătoși aici, se întorc adesea înapoi și părăsesc lucrarea. Condiția pentru a primi deplina binecuvântare a lui Dumnezeu este predarea absolută față de El.
Și acum doresc, prin harul lui Dumnezeu, să vă dau acest mesaj: că Dumnezeul vostru din ceruri răspunde rugăciunilor pe care le-ați făcut pentru binecuvântare peste voi înșivă și peste cei din jurul vostru printr-o singură cerință: Sunteți gata să vă predați absolut în mâinile Lui? Care să fie răspunsul nostru? Dumnezeu știe că sunt sute de inimi care au spus-o și sunt alte sute care tânjesc să o spună, dar abia îndrăznesc. Și sunt inimi care au spus-o, dar au dat greș cu durere și se simt osândite, pentru că n-au aflat taina puterii de a trăi acea viață. Dumnezeu să aibă un cuvânt pentru toți!
Să spun, mai întâi,
DUMNEZEU O CERE DE LA NOI.
Da, își are temelia în chiar firea lui Dumnezeu.
Dumnezeu nu poate face altfel. Cine este Dumnezeu? El este Izvorul vieții, singura Obârșie a existenței, a puterii și a bunătății, și în tot universul nu este nimic bun decât ceea ce lucrează Dumnezeu. Dumnezeu a făcut soarele, luna și stelele, florile, copacii și iarba; și oare nu sunt toate predate absolut lui Dumnezeu? Nu Îl lasă ele pe Dumnezeu să lucreze în ele tot ce vrea? Când Dumnezeu îmbracă crinul cu frumusețea lui, oare crinul nu este dat, predat, închinat lui Dumnezeu, în timp ce El lucrează în el frumusețea? Iar copiii răscumpărați ai lui Dumnezeu, oh, puteți crede că Dumnezeu Își poate face lucrarea dacă doar jumătate sau o parte din ei Îi este predată? Dumnezeu nu poate. Dumnezeu este viață, dragoste, binecuvântare, putere și frumusețe nesfârșită, și Dumnezeu Se bucură să Se dăruiască fiecărui copil care este gata să-L primească; dar vai, tocmai această lipsă a predării absolute este lucrul care Îl oprește pe Dumnezeu. Și acum El vine și, ca Dumnezeu, o cere.
Știți din viața de toate zilele ce este predarea absolută. Știți că fiecare lucru trebuie să fie dat cu totul scopului și slujbei sale anume. Am în buzunar un toc, iar tocul acela este predat absolut lucrului unic de a scrie, și trebuie să fie predat absolut mâinii mele, dacă vreau să scriu cum se cuvine cu el. Dacă îl ține în parte altcineva, nu pot scrie cum trebuie. Haina aceasta îmi este dată cu totul ca să-mi acopere trupul. Clădirea aceasta este dată cu totul slujbelor religioase. Și acum, vă așteptați ca în ființa voastră nemuritoare, în firea dumnezeiască pe care ați primit-o prin nașterea din nou, Dumnezeu să-Și poată face lucrarea în fiecare zi și în fiecare ceas, dacă nu vă dați cu totul Lui? Dumnezeu nu poate.
Templul lui Solomon a fost predat absolut lui Dumnezeu când i-a fost închinat. Și fiecare dintre noi este un templu al lui Dumnezeu, în care Dumnezeu va locui și va lucra cu putere, cu o singură condiție: predarea absolută față de El. Dumnezeu o cere, Dumnezeu este vrednic de ea și, fără ea, Dumnezeu nu-Și poate face în noi lucrarea Sa binecuvântată.
Dar, în al doilea rând, Dumnezeu nu numai că o cere, ci
DUMNEZEU O VA LUCRA ÎNSUȘI.
Sunt sigur că multe inimi spun: „Ah, dar predarea aceea absolută cuprinde atât de multe!” Cineva spune: „Oh, am trecut prin atâta încercare și suferință, și mai rămâne atât de mult din viața mea de sine, și nu îndrăznesc să mă uit în față la renunțarea deplină la ea, pentru că știu că va aduce atâta necaz și chin.”
Vai! Vai! Că au copiii lui Dumnezeu asemenea gânduri despre El, gânduri atât de crude. Oh, vin la voi cu un mesaj, voi cei temători și îngrijorați. Dumnezeu nu cere de la tine să faci predarea desăvârșită cu puterea ta sau prin tăria voinței tale; Dumnezeu este gata să o lucreze în tine. Nu citim oare: „Dumnezeu este Cel ce lucrează în noi și voirea, și înfăptuirea, după plăcerea Lui”? Și aceasta trebuie să căutăm: să ne aplecăm cu fața la pământ înaintea lui Dumnezeu, până când inimile noastre vor învăța să creadă că Dumnezeul cel veșnic va intra El Însuși să scoată ce este rău, să biruiască ce este rău și să lucreze ce este plăcut înaintea Lui binecuvântată. Dumnezeu Însuși o va lucra în tine.
Priviți la oamenii din Vechiul Testament, ca Avraam. Credeți că a fost o întâmplare faptul că Dumnezeu a găsit pe omul acela, tatăl celor credincioși și
prietenul lui Dumnezeu, și că Avraam însuși, fără Dumnezeu, a avut o credință ca aceea, o ascultare ca aceea și o dăruire ca aceea? Știți că nu este așa. Dumnezeu l-a ridicat și l-a pregătit ca unealtă pentru slava Sa.
Nu i-a spus oare Dumnezeu lui Faraon: „Te-am ridicat tocmai pentru aceasta, ca să arăt în tine puterea Mea”?
Și dacă Dumnezeu a spus aceasta despre el, nu va spune cu atât mai mult despre fiecare copil al Său?
Oh, vreau să vă încurajez și vreau să lepădați orice teamă. Veniți cu dorința aceea slabă; și dacă este teama care spune: „Oh, dorința mea nu este destul de puternică, nu sunt gata pentru tot ce poate veni, nu mă simt destul de îndrăzneț ca să spun că pot birui totul”, vă rog, învățați acum să-L cunoașteți și să vă încredeți în Dumnezeul vostru. Spuneți: „Dumnezeul meu, sunt gata ca Tu să mă faci gata.” Dacă este ceva care vă ține în loc, sau vreo jertfă pe care vă temeți să o faceți, veniți acum la Dumnezeu și vedeți cât de milostiv este Dumnezeul vostru, și nu vă temeți că va cere de la voi ceea ce nu va da.
Dumnezeu vine și Se oferă să lucreze în tine această predare absolută. Toate căutările, foamea și dorul din inima ta, vă spun că sunt atragerile magnetului dumnezeiesc, Isus Hristos. El a trăit o viață de predare absolută, El te-a luat în stăpânire. El trăiește în inima ta prin Duhul Său Sfânt. L-ai împiedicat și L-ai împiedicat cumplit, dar El dorește să te ajute să te prinzi de El cu totul. Și vine și te atrage acum prin mesajul și prin cuvintele Sale. Nu vei veni să te încrezi în Dumnezeu că va lucra în tine acea predare absolută
față de El Însuși? Da, binecuvântat fie Dumnezeu, El poate să o facă și o va face.
Al treilea gând. Dumnezeu nu numai că o cere și o lucrează, ci
DUMNEZEU O PRIMEȘTE CÂND I-O ADUCEM.
Dumnezeu o lucrează în taina inimii noastre, Dumnezeu ne îndeamnă prin puterea ascunsă a Duhului Său Sfânt să venim și să o rostim, și noi trebuie să-I aducem și să-I dăm acea predare absolută. Dar țineți minte: când veniți și Îi aduceți lui Dumnezeu acea predare absolută, ea poate fi, după simțirea voastră sau după conștiința voastră, un lucru plin de nedesăvârșire, și puteți să vă îndoiți, să ezitați și să spuneți:
„Este absolută?”
Dar, oh, țineți minte că a fost odată un om căruia Hristos îi spusese:
„Dacă poți crede, toate lucrurile sunt cu putință celui ce crede.”
Și inima lui s-a temut și el a strigat:
„Doamne, cred; ajută necredinței mele.”
Aceea a fost o credință care a biruit pe diavol, și duhul rău a fost scos afară. Și dacă veniți și spuneți: „Doamne, mă dau în predare absolută Dumnezeului meu”, chiar și cu inima tremurândă și cu simțământul: „Nu simt puterea, nu simt hotărârea, nu simt încredințarea”, va izbuti. Nu vă temeți, ci veniți așa cum sunteți, și chiar în mijlocul tremurului vostru va lucra puterea Duhului Sfânt.
N-ați învățat încă lecția că Duhul Sfânt lucrează cu putere mare tocmai atunci când, din partea omului, totul pare slab? Priviți pe Domnul Isus Hristos în Ghetsimani. Citim că El, „prin Duhul cel veșnic”, S-a adus pe Sine jertfă lui Dumnezeu. Duhul atotputernic al lui Dumnezeu Îl făcea în stare să o facă. Și totuși, ce chin, ce frică și ce întristare de moarte a venit peste El, și cum S-a rugat! Pe din afară nu vedeți niciun semn al puterii mari a Duhului, dar Duhul lui Dumnezeu era acolo. Tot așa, cât timp sunteți slabi, luptați și tremurați, nu vă temeți, ci predați-vă, cu credință în lucrarea ascunsă a Duhului lui Dumnezeu.
Și când vă predați în predare absolută, faceți-o cu credința că Dumnezeu o primește acum. Acesta este punctul mare și acesta este lucrul pe care îl pierdem atât de des: ca credincioșii să fie astfel ocupați cu Dumnezeu în această privință a predării. Vă rog, fiți ocupați cu Dumnezeu. Avem nevoie, fiecare dintre noi, de ajutor, ca în viața noastră de fiecare zi Dumnezeu să ne fie mai limpede, Dumnezeu să aibă locul cuvenit și să fie „totul în toți”. Și dacă vrem să avem aceasta toată viața, să începem acum, să ne ferim privirea de la noi înșine și să privim în sus la Dumnezeu. Să creadă fiecare: în timp ce eu, un biet vierme pe pământ și un copil tremurând al lui Dumnezeu, plin de cădere, de păcat și de frică, mă plec aici și nimeni nu știe ce se petrece în inima mea, și în timp ce eu spun cu simplitate: O, Dumnezeule, primesc condițiile Tale; m-am rugat pentru binecuvântare peste mine și peste alții, am primit condițiile Tale ale predării absolute; în timp ce inima voastră spune aceasta în tăcere adâncă, țineți minte că este de față un Dumnezeu care ia aminte la aceasta și o scrie în cartea Lui, și este de față un Dumnezeu care chiar în clipa aceea vă ia în stăpânire. Poate nu...
Un al patrulea gând. Dumnezeu nu numai că o cere, o lucrează și o primește când I-o aduc, ci
DUMNEZEU O PĂSTREAZĂ.
Aceasta este marea greutate pentru mulți. Oamenii spun: „Am fost adesea mișcat la o adunare sau la o conferință și m-am consacrat lui Dumnezeu, dar a trecut. Știu că poate ține o săptămână sau o lună, dar se stinge, și după un timp s-a dus de tot.”
Dar ascultați! Aceasta se întâmplă pentru că nu credeți ce voi spune acum și ce vreau să vă aduc aminte. Când Dumnezeu a început în voi lucrarea predării absolute și când Dumnezeu v-a primit predarea, Dumnezeu Se socotește legat să o poarte de grijă și să o păstreze. Veți crede aceasta?
În această privință a predării sunt doi: Dumnezeu și eu. Eu, un vierme, Dumnezeu, Iehova cel veșnic și atotputernic. Vierme, ți-e teamă să te încrezi acum în acest Dumnezeu puternic? Dumnezeu este gata. Nu crezi că El te poate păzi neîncetat, zi de zi și clipă de clipă?
Clipă de clipă sunt păstrat în dragostea Lui; clipă de clipă am viață de sus.
Dacă Dumnezeu îngăduie soarelui să strălucească peste tine clipă de clipă, fără întrerupere, oare nu va lăsa Dumnezeu ca viața Lui să strălucească peste tine în fiecare clipă? Și de ce n-ai trăit aceasta? Pentru că nu te-ai încrezut în Dumnezeu pentru aceasta și nu te predai absolut lui Dumnezeu cu această încredere.
O viață de predare absolută are greutățile ei. Nu tăgăduiesc aceasta. Ba chiar are ceva cu mult mai mult decât greutăți: este o viață care, pentru oameni, este cu totul cu neputință. Dar prin harul lui Dumnezeu, prin puterea lui Dumnezeu, prin puterea Duhului Sfânt care locuiește în noi, este o viață spre care suntem sorociți și o viață cu putință pentru noi, slavă lui Dumnezeu! Să credem că Dumnezeu o va păstra.
Unii dintre voi ați citit de curând cuvintele acelui sfânt bătrân care, la împlinirea a nouăzeci de ani, a povestit toată bunătatea lui Dumnezeu față de el: mă gândesc la George Müller. Ce a spus că socotește a fi taina fericirii lui și a întregii binecuvântări cu care l-a cercetat Dumnezeu? A spus că socotește că sunt două pricini. Una era că, prin har, a fost în stare să păstreze zi de zi o conștiință bună înaintea lui Dumnezeu; cealaltă, că era un iubitor al Cuvântului lui Dumnezeu. Da, o conștiință bună în ascultare neprefăcută față de Dumnezeu zi de zi și părtășie cu Dumnezeu în fiecare zi în Cuvântul Său și în rugăciune: aceasta este o viață de predare absolută.
O asemenea viață are două fețe: pe de o parte, predarea absolută ca să faci ce vrea Dumnezeu să faci; pe de alta, să lași pe Dumnezeu să lucreze ce vrea El să lucreze.
Mai întâi, să faci ce vrea Dumnezeu să faci.
Dați-vă absolut voii lui Dumnezeu. Știți ceva din voia aceea; nu destul, departe de tot. Dar spuneți absolut Domnului Dumnezeu: „Prin harul Tău doresc să fac voia Ta în toate, în fiecare clipă a fiecărei zile.” Spuneți: „Doamne Dumnezeule, niciun cuvânt pe limba mea decât spre slava Ta, nicio mișcare a firii mele decât spre slava Ta, nicio simțire de iubire sau de ură în inima mea decât spre slava Ta și după voia Ta binecuvântată.”
Cineva spune: „Credeți că este cu putință?”
Întreb: Ce v-a făgăduit Dumnezeu și ce poate face Dumnezeu ca să umple un vas predat absolut Lui? Oh, Dumnezeu vrea să vă binecuvânteze într-un chip dincolo de ce vă așteptați. De la începutul lumii urechea n-a auzit, nici ochiul n-a văzut ce a pregătit Dumnezeu pentru cei ce Îl așteaptă. Dumnezeu a pregătit lucruri nemaiauzite, la care nu v-ați gândit niciodată; binecuvântări mult mai minunate decât vă puteți închipui, mai puternice decât puteți cuprinde. Sunt binecuvântări dumnezeiești. Oh, spuneți acum:
„Mă dau absolut lui Dumnezeu, voii Lui, ca să fac numai ce vrea Dumnezeu.”
Dumnezeu este Acela care vă va face în stare să împliniți predarea.
Și, pe de altă parte, veniți și spuneți: „Mă dau absolut lui Dumnezeu, ca să-L las să lucreze în mine și voirea, și înfăptuirea, după plăcerea Lui, așa cum a făgăduit că va face.”
Da, Dumnezeul cel viu vrea să lucreze în copiii Săi într-un chip pe care nu-l putem înțelege, dar pe care Cuvântul lui Dumnezeu l-a descoperit, și vrea să lucreze în noi în fiecare clipă a zilei. Dumnezeu este gata să ne păstreze viața. Numai predarea noastră absolută să fie una de încredere simplă, de copil și nemărginită.
Ultimul gând. Această predare absolută față de Dumnezeu
NE VA BINECUVÂNTA MINUNAT.
Ceea ce a spus Ahab dușmanului său, împăratul Ben-Hadad: „După cuvântul tău, domnul meu, împărate, eu sunt al tău și tot ce am”, nu vom spune oare Dumnezeului nostru și Tatălui nostru iubitor? Dacă o spunem, binecuvântarea lui Dumnezeu va veni peste noi. Dumnezeu vrea să fim despărțiți de lume; suntem chemați să ieșim din lumea care urăște pe Dumnezeu. Ieșiți pentru Dumnezeu și spuneți: „Doamne, orice pentru Tine.” Dacă spuneți aceasta cu rugăciune și o rostiți în urechea lui Dumnezeu, El o va primi și vă va învăța ce înseamnă.
Spun din nou: Dumnezeu vă va binecuvânta. V-ați rugat pentru binecuvântare. Dar țineți minte că trebuie să fie predare absolută. La orice masă de ceai se vede aceasta. De ce se toarnă ceaiul în ceașca aceea? Pentru că este goală și dată ceaiului. Dar puneți în ea cerneală, oțet sau vin, și vor mai turna ceaiul în vasul acela? Și poate Dumnezeu să vă umple, poate Dumnezeu să vă binecuvânteze dacă nu Îi sunteți predați absolut? Nu poate. Să credem că Dumnezeu are binecuvântări minunate pentru noi, dacă ne vom ridica pentru Dumnezeu și vom spune, chiar cu o voință tremurândă, dar cu o inimă care crede:
„O, Dumnezeule, primesc cerințele Tale. Sunt al Tău, și tot ce am. Predarea absolută este ceea ce sufletul meu Ți-l dă prin harul dumnezeiesc.”
Poate nu aveți simțăminte de izbăvire atât de puternice și de limpezi cum ați dori să aveți, dar smeriți-vă înaintea Lui și recunoașteți că ați întristat pe Duhul Sfânt prin voia voastră proprie, prin încrederea în voi înșivă și prin străduința voastră. Plecați-vă cu smerenie înaintea Lui în mărturisirea aceasta și rugați-L să vă zdrobească inima și să vă aducă în țărână înaintea Lui. Apoi, în timp ce vă plecați înaintea Lui, primiți învățătura lui Dumnezeu că în carnea voastră „nu locuiește nimic bun” și că nimic nu vă va ajuta, afară de o altă viață care trebuie să intre. Trebuie să vă lepădați de sine odată pentru totdeauna. Lepădarea de sine trebuie să fie în fiecare clipă puterea vieții voastre, și atunci Hristos va intra și vă va lua în stăpânire.
Când a fost izbăvit Petru? Când s-a săvârșit schimbarea? Schimbarea a început cu plânsul lui Petru, și Duhul Sfânt S-a pogorât și i-a umplut inima.
Dumnezeu Tatăl iubește să ne dea puterea Duhului. Avem Duhul lui Dumnezeu locuind în noi. Venim la Dumnezeu mărturisind aceasta și lăudând pe Dumnezeu pentru aceasta; și totuși mărturisind cum am întristat Duhul. Și apoi ne plecăm genunchii înaintea Tatălui, ca să ceară ca El să ne întărească cu toată puterea prin Duhul în omul dinăuntru și să ne umple cu puterea Lui mare. Și pe măsură ce Duhul ni-L descoperă pe Hristos, Hristos vine să locuiască în inimile noastre pe vecie și viața de sine este scoasă afară.
Să ne plecăm înaintea lui Dumnezeu în smerire și, în smerirea aceasta, să mărturisim înaintea Lui starea întregii biserici. Niciun cuvânt nu poate spune starea tristă a bisericii lui Hristos de pe pământ. Aș vrea să am cuvinte ca să spun ce simt uneori în privința ei. Gândiți-vă la creștinii din jurul vostru. Nu vorbesc de creștinii doar cu numele sau de cei care doar se declară creștini, ci vorbesc de sute și mii de creștini cinstiți și zeloși care nu trăiesc o viață în puterea lui Dumnezeu sau spre slava Lui. Atât de puțină putere, atât de puțină dăruire sau consacrare față de Dumnezeu, atât de puțină înțelegere a adevărului că un creștin este un om predat cu totul voii lui Dumnezeu! Oh, avem nevoie să mărturisim păcatele poporului lui Dumnezeu din jurul nostru și să ne smerim. Suntem mădulare ale acelui trup bolnăvicios, și boala trupului ne va împiedica și ne va doborî, dacă nu venim la Dumnezeu și, prin mărturisire, nu ne despărțim de părtășia cu lumea, cu răceala unii față de alții, dacă nu ne dăm cu totul și întru totul pentru Dumnezeu.
Câtă lucrare creștină se face în duhul cărnii și în puterea eului! Câtă lucrare, zi de zi, în care se arată neîncetat energia omenească, voința noastră și gândurile noastre despre lucrare, și în care este prea puțină așteptare de la Dumnezeu și de la puterea Duhului Sfânt! Să facem mărturisire. Dar, pe măsură ce mărturisim starea bisericii și slăbiciunea și păcătoșenia lucrării pentru Dumnezeu printre noi, să ne întoarcem la noi înșine. Cine este acela care tânjește cu adevărat să fie izbăvit de puterea vieții de sine, care recunoaște cu adevărat că este puterea eului și a cărnii și care este gata să arunce totul la picioarele lui Hristos? Există izbăvire.
Am auzit de unul care fusese un creștin zelos și care vorbea despre gândul „cumplit” al despărțirii și al morții. Dar voi nu gândiți așa, nu-i așa? Ce trebuie să gândim despre despărțire și moarte? Aceasta: moartea a fost pentru Hristos calea spre slavă. Pentru bucuria care Îi era pusă înainte, a suferit crucea. Crucea a fost locul nașterii slavei Lui veșnice. Îl iubiți pe Hristos? Doriți să fiți în Hristos, și nu asemenea Lui? Să fie moartea pentru voi cel mai de dorit lucru de pe pământ: moartea față de sine și părtășia cu Hristos. Despărțirea: socotiți că este un lucru greu să fii chemat să fii cu totul liber de lume și, prin această despărțire, să fii unit cu Dumnezeu și cu dragostea Lui, să fii pregătit prin despărțire să trăiești și să umbli cu Dumnezeu în fiecare zi? Cu siguranță ar trebui să spunem:
„Orice, ca să mă aducă la despărțire, la moarte, pentru o viață de deplină părtășie cu Dumnezeu și cu Hristos.”
Oh! Veniți și aruncați această viață de sine și viață a cărnii la picioarele lui Isus. Apoi încredeți-vă în El. Nu vă chinuiți încercând să înțelegeți totul despre aceasta, ci veniți cu credința vie că Hristos va intra în voi cu puterea morții Sale și cu puterea vieții Sale; și atunci Duhul Sfânt va aduce în inima voastră pe Hristos întreg: Hristos răstignit și Hristos înviat și viu în slavă.