O bibliotecă publică, gratuită pentru toți: predici, învățătură biblică, podcasturi, conferințe și multe altele, pentru a citi, asculta, distribui și descărca. Dacă predicați, învățați sau găzduiți emisiuni cu MulingStream, puteți publica aici predicile, învățăturile, podcasturile și conferințele dumneavoastră, pentru ca oricine să le poată citi și folosi gratuit, în multe limbi. Aveți nevoie de text sau de audio într-o limbă care nu există încă aici? Cereți-o. Nu putem promite fiecare cerere: limbile și temele cerute de cei mai mulți oameni merg primele, iar noi le publicăm cât mai repede. Dacă cererea dumneavoastră va fi publicată, veți afla printre primii.
R. A. Torrey vorbește despre porunca lui Isus de a ne ruga Tatălui în ascuns. El enumeră șapte avantaje ale rugăciunii în ascuns: apropierea de Dumnezeu, libertatea de a ne deschide toată inima, cunoașterea voii lui Dumnezeu, cunoașterea lui Dumnezeu Însuși, pregătirea pentru rugăciunea în public, puterea de fiecare zi și biruința asupra păcatelor care ne încurcă, ilustrate prin povestea unui teolog a cărui fire iute a fost biruită într-o noapte de rugăciune. Încheie întrebându-i pe ascultători dacă au încuiat cu adevărat ușa.
Pornind de la pildele prietenului de la miezul nopții și a judecătorului nedrept, Torrey învață că Dumnezeu Se bucură de rugăciunea stăruitoare, făcută cu îndrăzneală sfântă, care nu se lasă respinsă. Dumnezeu Își pregătește adesea poporul făcându-l să se roage mult timp până la capăt, iar renunțarea prea devreme nu este, de obicei, supunere, ci lene duhovnicească. El arată spre Isus în Ghetsimani și spre rugăciunile de o viață ale lui George Müller ca pilde.
În prima dintre cele treizeci și una de lecturi despre Duhul Sfânt, A. B. Simpson pornește de la visul unei lumi în care Hristos nu a venit niciodată și îl aplică la o lume fără Mângâietorul. Isus le-a promis ucenicilor Săi neliniștiți că nu-i va lăsa orfani, ci va veni la ei. Simpson învață că Duhul Sfânt aduce prezența vie a lui Isus Însuși, astfel încât niciun credincios să nu trăiască o viață de orfan.
În două eseuri legate între ele, publicate în The Idler, Johnson schițează istoria traducerii, pornind de la lumea antică, unde se traducea puțin, trecând la arabii care s-au apucat cei dintâi de ea cu râvnă, și ajungând apoi în Europa și în Anglia. Urmărește apoi traducerea engleză, de la versiunile strict literale ale lui Chaucer și Caxton până la versiunile libere de după Restaurație, și încheie lăudând calea de mijloc, care este în același timp fidelă și plăcută.
Holland povestește viața lui Guglielmo Marconi, de la primul semnal slab auzit în Newfoundland în 1901, înapoi spre experimentele din copilăria sa din Italia și spre munca lui din Anglia. El explică cum funcționează telegrafia fără fir și cum a început să lege între ele corăbiile și continentele, ducând mesaje prin aer fără nici un fir.
Jespersen explică modul în care se schimbă înțelesurile cuvintelor, uneori treptat, prin obiceiurile vorbitorilor adulți, alteori dintr-un salt, atunci când o generație nouă înțelege altfel o expresie ambiguă. El folosește exemple precum bead și boon, care au însemnat odată rugăciune, și arată că ceea ce pare uitare este de fapt faptul că cel care învață limba nu a format niciodată vechea legătură.
D. L. Moody predică despre cei patru bărbați care au adus la Isus un prieten paralizat și, găsind ușa blocată, l-au coborât prin acoperiș. Isus a cinstit credința lor, l-a iertat pe om și l-a vindecat. Moody îi îndeamnă pe lucrătorii creștini să creadă că Dumnezeu cinstește credința exercitată pentru alții, să nu înceteze să-i cheme pe cei nepăsători, să biruiască piedicile prin stăruință și să-și așeze prietenii la picioarele lui Isus.
În tâlcuirea cuvintelor Crezului despre Duhul Sfânt, F. B. Meyer arată că Duhul este Domnul și Dătătorul vieții. Ne naștem copii ai oamenilor, iar duhul nostru este ca o Sfântă a Sfintelor întunecată și nefolosită, până când Duhul aduce nașterea din nou și o umple de lumină. Același Duh hrănește apoi această viață și îl călăuzește pe credincios, cum i-a călăuzit pe apostoli, în alegerile de fiecare zi: de a merge sau de a rămâne, de a vorbi sau de a tăcea.
G. H. C. Macgregor studiază începutul Epistolei către Efeseni ca pe o descoperire a lui Dumnezeu Însuși, a lui Dumnezeu care lucrează, a scopului voii Sale și a țelului Său de a-Și arăta slava. El urmărește ce înseamnă această voie pentru credincioși: Dumnezeu i-a ales, i-a rânduit mai dinainte spre înfiere, Și-a revărsat harul în Cel Iubit, i-a răscumpărat prin sângele lui Hristos și Și-a făcut cunoscut planul de a aduna toate în Hristos, ca cei răscumpărați să ajungă spre lauda slavei Sale.
Palmer susține că nimeni nu poate spune care este cea mai bună metodă de a învăța o limbă până când scopul celui care învață nu este limpede. El înșiră multele ținte pe care le aduc oamenii, arată că traducerea scrisă și cea orală cer o pricepere cu totul deosebită, chiar și la persoanele bilingve, pune față în față cursurile scurte și intensive cu cele lungi și răbdătoare și cere un program flexibil, potrivit fiecărui scop, în locul oricărei metode brevetate.
În această cuvântare pentru copii, potrivită la început de an, Stall se folosește de desenele unui arhitect ca să învețe că orice viață are nevoie de un plan și de un scop mare. El povestește despre doi băieți care au apucat pe căi diferite, îndeamnă copiii să facă planuri care să cuprindă veșnicia și îi îndreaptă spre Biblie și spre viața lui Isus Hristos, modelul desăvârșit. Cuvântarea se încheie cu întrebări pentru copii.
Spurgeon predică pe cuvintele lui Hristos din pilda grâului și a neghinei: „Adunați grâul în hambarul meu." Vorbește despre despărțirea care vine între cei adevărați și cei falși, despre marea adunare a poporului lui Dumnezeu din toate țările, din toate veacurile și din toate bisericile, și despre semnele grâului adevărat. Încheie cu cerul ca hambar al lui Hristos și ca sărbătoare a secerișului, un loc de siguranță și de bucurie, care mângâie pe cei îndoliați.
Dods predică pe baza capitolului 5 din Evrei, unde Hristos aduce rugăciuni cu strigăte mari și cu lacrimi și învață ascultarea din cele ce a suferit. El urmărește chinul din Ghetsimani, arată cum a învățat Hristos ascultarea în încercări tot mai grele și scoate la lumină mângâierea că Marele nostru Preot înțelege din experiență cât costă ascultarea. Precum rugăciunea lui Hristos a fost ascultată, deși paharul n-a fost luat de la El, tot astfel rugăciunile noastre pot fi ascultate prin putere de a purta povara, nu prin ridicarea ei.
Maclaren predică despre orbul Bartimeu, omul care L-a oprit pe Isus pe drumul spre Ierusalim, la mai puțin de o săptămână de Cruce. El arată cât de repede simte Hristos împreună cu cel în suferință chiar în clipa celei mai mari adâncimi a gândului Său, cum ajunge dorința stăruitoare până la El prin tot zgomotul, cum iubirea Lui dăruiește fiecăruia ca și cum n-ar mai fi altul și ce făgăduință se ascunde în întrebarea Lui: „Ce voiești să-ți fac?” Îi îndeamnă pe ascultători să ceară ceea ce au mai adânc nevoie, apoi să-L urmeze pe Isus pe cale.
Kingsley explică cuvintele lui Hristos, „Nu vă îngrijorați de ziua de mâine”, ca pe o chemare de a nu fi distrași și trași în două direcții de temeri și planuri privitoare la viitor. El arată că oamenii neliniștiți și cei care urzesc planuri se istovesc, în timp ce cei care se încred în Dumnezeu și se dăruiesc întregi datoriei zilei fac cel mai mult bine și află pacea. Vorbește cu căldură și cu admirație mamelor împovărate de grijile familiei și îndeamnă pe toți să nu se frământe, să nu urzească intrigi și să lase ziua de mâine în mâna lui Dumnezeu.
Într-o cuvântare de Anul Nou pe tema din 1 Petru 2:25, Hudson Taylor le amintește credincioșilor că odinioară rătăceau ca niște oi, dar acum s-au întors la Păstorul și Episcopul sufletelor lor. El adună pasaje care arată cum Domnul îi cunoaște pe ai Săi, slăbiciunea lor, drumul lor și nevoile lor. Fiecare ascultător este chemat să-și încredințeze toate poverile lui Hristos și să pășească în noul an încrezător în grija Lui.
Bonar predică despre pâinea Dumnezeului său din Levitic, privind pâinile prezenței, pâinea așezată înaintea Feței, ca pe un chip al lui Hristos. El arată că această pâine adevărată este pregătită, făcută și dăruită de Dumnezeu fără plată, că a fost pusă la punct prin viața și suferințele lui Hristos și că Dumnezeu și poporul Său găsesc împreună desfătare în ea. Încheie descriind masa Domnului ca locul în care credincioșii au părtășie neîntreruptă cu Dumnezeu și unii cu alții.
Bonar predică despre femeia care a zis: „Numai să ating haina Lui, și voi fi vindecată.” El arată cum Hristos a primit cu bucurie întreruperea de pe drum, cum neputința doctorilor pământești a împins-o spre Doctorul ceresc și cum nevoia ei și plinătatea lui Hristos s-au întâlnit. El înfățișează credința ei smerită și încrezătoare ca pildă pentru noi și le încredințează ascultătorilor că Hristos este în cer același Vindecător ca pe pământ.
Bonar predică despre cina din Betania, unde Hristos a stat la masa lui Simon leprosul împreună cu Lazăr, Marta și Maria. El arată cum a fost fiecare legat de Hristos: Simon prin primirea Lui, Lazăr prin șederea la masă și ascultare, Marta prin slujire, iar Maria prin revărsarea unei iubiri scumpe. Îi îndeamnă pe credincioși să cunoască toate cele patru feluri de părtășie, până vor sta la masa nunții Mielului.
Acest episod prezintă cel mai puternic argument pentru o limită de vârstă pe rețelele sociale, apoi cel mai puternic argument împotriva ei. Gazda susține că designul aplicațiilor face rău mai mult decât vârsta utilizatorului și ajunge la un prag minim de aproximativ cincisprezece ani, fără o bază de date cu acte de identitate pentru a-l impune și fără flux algoritmic pentru utilizatorii tineri.
Muir susține că vânturile de munte modelează și hrănesc pădurile din Sierra și că până și furtunile violente contribuie la frumusețea lor. El descrie ce copaci rezistă vântului și care tind să cadă, apoi povestește despre o furtună din decembrie 1874, lângă râul Yuba, când s-a urcat într-un duglas ca să privească și să asculte pădurea în vijelie. Reflectă de asemenea asupra mirosurilor purtate de vânt și încheie cu liniștea pădurii după furtună.
Povestit ca o cuvântare a lui Moș Avraam la o licitație, textul citează spusele bietului Richard ca să arate că oamenii sunt impozitați mai greu de lene, de mândrie și de nebunie decât de guvern. El îndeamnă la hărnicie, la grija pentru propriile treburi și la cumpătare, și avertizează împotriva cumpărării a ceea ce nu este de trebuință și împotriva îndatorării. Adaugă că aceste virtuți pot da greș fără binecuvântarea Cerului, iar nota de încheiere spune că mulțimea a aprobat sfatul și apoi a început să cumpere cu risipă.
Faraday deschide seria de prelegeri despre istoria chimică a unei lumânări, spunând că lumânarea este o poartă excelentă spre studiul filosofiei naturii, și vorbește tinerilor ascultători pe un ton familiar. El descrie din ce sunt făcute lumânările și cum se fabrică, apoi explică cum arde o lumânare: cupa de combustibil topit, felul în care fitilul trage combustibilul în sus prin atracție capilară, vaporii combustibilului și forma flăcării, trasă în sus de un curent de aer. Încheie cu flăcările care se despart în limbi, arătate cu o minge de bumbac înmuiată în spirt și cu jocul numit snapdragon.
Wigglesworth predică pornind de la primele versete din 2 Petru despre credința care vine prin neprihănirea lui Dumnezeu. Arată cum harul și pacea se înmulțesc pe măsură ce Îl cunoaștem pe Dumnezeu, folosind pildele lui Avraam, Daniel, Zaharia și Maria. El îi îndeamnă pe ascultători să se țină de făgăduințe și să înainteze spre lucruri tot mai mari în Hristos.