Sora vine cu avionul din altă țară. Stă în primul rând prin lecturi, prin discursul de rămas-bun și la înhumare și nu înțelege aproape nimic din ce se spune despre omul pe care l-a pierdut. Dintre toți cei din sală, tocmai ei îi erau adresate cel mai mult toate acestea. Nu trebuie să fie așa.
La o nuntă, un invitat care nu a putut urmări jurămintele poate întreba după. La o înmormântare nimeni nu întreabă. Îndoliatul care a pierdut discursul de rămas-bun pleacă acasă fără el, și nu există a doua ocazie.
De aceea ajutorul trebuie să fie acolo fără ca cineva să trebuiască să-l ceară, și trebuie să fie tăcut. Un cod pe programul slujbei, telefonul care este deja în buzunar, subtitrări care nu scot niciun sunet. Vecinul nu află niciodată.
Cuvintele înhumării, încredințarea, kadișul, cuvintele de la mormânt. Acestea nu sunt propoziții de tradus din nou. Smart Translation este reglat pe tipul de slujbă care are loc, așa că îi cunoaște desfășurarea, cuvintele fixe, cuvintele care nu trebuie scurtate niciodată și tonul în care sunt purtate toate acestea.
Cuvintele de deschidere, cântarea, rugăciunile, lecturile, discursul de rămas-bun, predica, rugăciunile de încredințare, înhumarea, binecuvântarea.
Cuvintele înhumării, »din țărână ești și în țărână te vei întoarce«, și încredințarea trec în textul aprobat al ritualului funerar propriu al fiecărei limbi, niciodată scurtate. Domnul este păstorul meu, În casa Tatălui Meu sunt multe locașuri, Eu sunt învierea și viața: lecturile ajung ca pasajele care sunt, în Biblia standard a fiecărei limbi, cu o notă despre de unde sunt. Și nu se adaugă nicio mângâiere pe care predicatorul nu a oferit-o. Dacă omul este în cer este treaba predicatorului, nu a traducerii.
Keria, hesped, El male rahamim, înhumarea propriu-zisă și kadișul îndoliaților.
Liturghia ebraică și aramaică se recită, nu se vorbește, așa că trece ca recitare și o notă pe margine dă înțelesul. Kadișul Îl laudă pe Dumnezeu și nu pomenește moartea și nu trebuie să devină niciodată o rugăciune despre cer. Baruh daian haemet, zihrono livraha, zihrona livraha, formula de condoleanțe rostită îndoliaților: formule fixe, redate așa cum au fost rostite, la genul potrivit. Nu intră niciun vocabular creștin, și nici imagini străine ale vieții de apoi.
Amintiri pregătite, citite de pe hârtie, contribuții din sală, fotografii și înregistrări descrise, muzica pe care omul a iubit-o și invitația deschisă ca oricine să spună ceva.
Fiecare vorbitor își păstrează propriul ton: unul citește un discurs de rămas-bun scris cu grijă, următorul spune o poveste așa cum ar spune-o la cârciumă, al treilea abia reușește două propoziții. Nimeni nu este nivelat după ceilalți. Umorul este rostul acestei adunări și supraviețuiește, pentru că o glumă redată plat se citește ca răceală. Fiecare vorbitor este urmărit așa cum vorbește cu adevărat, fie că se roagă, fie că spune o poveste.
Acestea sunt regulile după care se traduce slujba, oricare ar fi setarea aleasă.
Numele celui decedat nu se traduce, nu se adaptează și nu se înlocuiește niciodată cu un echivalent. Nici porecla, nici numele pe care familia l-a folosit cu adevărat, nici numele văduvei, ale copiilor și ale tuturor celorlalți numiți din față.
Cuvinte-cheie →
Văduvă, văduv, lasă în urmă, cel mai mare, cea mai mică, socru, vitreg, frate vitreg. Multe limbi deosebesc rudele dinspre mamă de cele dinspre tată, și frații mai mari de cei mai mici, acolo unde limba slujbei nu o face. Cuvântul potrivit se alege din context, iar unde contextul nu decide, se folosește cel mai puțin specific cuvânt corect în locul unei ghiciri greșite.
Dacă vorbitorul spune a murit, nu se îndulcește în s-a dus. Dacă vorbitorul a ales un termen blând, nu se face aspru. Fiecare limbă le are pe amândouă, iar familia a ales unul.
Anii nașterii și ai morții, durata căsniciei sau a carierei, vârsta. Se citesc ca actul unei vieți și se păstrează exact.
Este plin de locuri de muncă, nume de străzi, cluburi de fotbal, animale de companie și glume de familie. Numele proprii rămân așa cum au fost rostite, iar afecțiunea și umorul ajung la destinație.
Smart Hints →
Acolo unde vorbitorul se frânge, se oprește sau nu poate continua, nimic nu se descrie, nimic nu se umple și propoziția nu se termină în locul lui.
Codul ajunge pe programul slujbei sau pe un cartonaș mic la ușă. Îndoliatul îndreaptă camera spre el, își alege limba și citește. Subtitrările nu scot niciun sunet. Dacă preferă să asculte, folosește o singură cască. Nimeni nu se ridică, nimeni nu primește un dispozitiv și din față nu trebuie spus nimic, decât dacă familia dorește.
Cel care se ocupă de sunet, casa funerară, biserica sau o rudă care se pricepe, trage un singur cablu de la microfon la laptop și apasă o dată înainte să sosească oamenii.
Lecturile, cântările, cine vorbește și în ce ordine. Lipit cu o zi înainte, ajunge cunoscând deja forma slujbei și pasajele care vor fi citite.
Context Enhancer →
Numele omului așa cum îl folosea familia, soțul sau soția, copiii, nepoții, locul de unde era. Ajung ca ei înșiși în fiecare limbă.
Cuvinte-cheie →
Unele capele funerare au un ecran. Cuvintele pot fi pe el în limba vorbită sau în alta, pentru îndoliații mai în vârstă care preferă să nu țină telefonul în mână.
MulingDisplay →
Oamenii care organizează o înmormântare au destule pe cap. În practică, biserica, casa funerară sau o singură rudă deschide sala și pune codul pe programul slujbei. Dacă slujba este într-o biserică ce folosește deja MulingStream, o acoperă un singur permis de biserică și biserica o pornește.
Dacă voi sunteți acea rudă și nu ați făcut asta niciodată, întrebați-ne. Vă vom îndruma dinainte, ca în ziua respectivă să nu fie nimic de aranjat.
O înmormântare rulează pe credite. Sala le consumă cât timp rulează, iar ce rămâne rămâne în cont. Două limbi sau cinci nu schimbă prețul, iar slujba costă cât rulează, nu un abonament. O biserică ce folosește MulingStream o acoperă cu un singur permis de biserică.
Este tăcut și invizibil. Îndoliatul citește pe telefonul pe care oricum îl ținea în mână, iar vecinul nu știe. Nimic nu se anunță și nimeni nu este expus. Alternativa este o rudă care stă la slujbă fără să înțeleagă nimic, iar înmormântarea nu se repetă.
Pe cea care se potrivește slujbei: creștină, evreiască sau Comemorare pentru o sărbătorire a vieții care are loc mai târziu, cu mai mulți vorbitori. Dacă este o slujbă la biserică și înhumarea la mormânt, o singură sală le acoperă pe amândouă.
Discursul de rămas-bun este partea cea mai grea de tradus din orice slujbă, pentru că este personal. Numele, locurile, glumele și felul propriu de a vorbi al vorbitorului rămân așa cum sunt. Scrieți dinainte numele familiei și nu vor fi niciodată greșite.
Trece ca recitare, iar o notă scurtă pe margine dă înțelesul în limba îndoliatului. Nu este redată niciodată ca și cum vorbitorul ar fi spus-o cu cuvinte obișnuite.
Nimeni. Se deschide înainte să sosească oamenii și se închide după. Între timp nu este nimic de gestionat.
Da. Cineva din altă țară folosește același cod ca sala și urmărește în direct în propria limbă.
Sunetul și consemnarea scrisă a sălii aparțin sălii și pot fi păstrate o vreme, ca sesiunea să poată fi refăcută și facturată corect. Ștergeți sala și dispar odată cu ea. Nimic nu se publică nicăieri.
Tipul de slujbă, limbile și unde va avea loc. Vă răspundem direct și îl ajutăm pe cel care o pregătește.