„Am fost străin, și M-ați primit.” La început de an nou, o privire asupra a ceea ce spune Biblia despre primirea străinului, de la Levitic la Matei, și asupra felului în care poate arăta primirea într-o duminică obișnuită, când invitatul nu vorbește limba.
Ieri, 6 ianuarie, multe biserici au sărbătorit Epifania: magii de la răsărit, străini care au călătorit de departe, sosind la Betleem ca să se închine Copilului. Printre primii oameni despre care Matei ne spune că au venit la Isus au fost oameni dintr-o altă țară, care vorbeau o altă limbă.
Un an nou aduce adesea fețe noi într-o biserică. Așa că pare o săptămână potrivită să zăbovim asupra a ceea ce spune Scriptura despre străin și despre primire.
În Matei 25, Isus descrie ziua în care neamurile sunt adunate înaintea Împăratului și numește lucrurile care au fost făcute pentru El:
Căci am fost flămând, și Mi-ați dat de mâncat; Mi-a fost sete, și Mi-ați dat de băut; am fost străin, și M-ați primit.
Cei lăudați sunt surprinși. Nu-și amintesc să-I fi slujit Împăratului. Iar El răspunde: „Adevărat vă spun că, ori de câte ori ați făcut aceste lucruri unuia din acești foarte neînsemnați frați ai Mei, Mie Mi le-ați făcut.” (Matei 25:40, Cornilescu)
E ceva foarte obișnuit în lista aceea. Mâncare, ceva de băut, o primire. Nimic din ea nu are nevoie de un program sau de un buget. E genul de lucru care se întâmplă la o ușă, la o masă, într-o discuție după slujbă.
Porunca este mult mai veche decât Matei. În Legea dată lui Israel, Dumnezeu spune:
Să vă purtați cu străinul care locuiește în mijlocul vostru ca și cu un băștinaș din mijlocul vostru; să-l iubești ca pe tine însuți, căci și voi ați fost străini în țara Egiptului. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru.
Observați motivul pe care îl dă Dumnezeu. Nu pentru că străinul este util sau merituos ori pentru că într-o zi va deveni ca toți ceilalți. Ci pentru că Israel își amintește ce înseamnă să fii străin. Deuteronomul o spune din nou: „Să iubiți pe străin, căci și voi ați fost străini în țara Egiptului.” (Deuteronom 10:19, Cornilescu)
Mulți dintre noi avem propria amintire despre asta. Prima săptămână într-o țară nouă. Prima slujbă într-o limbă pe care încă nu o știam. Stând după aceea cu o ceașcă de cafea, zâmbind, înțelegând un cuvânt din cinci.
Cartea Rut se învârte în jurul unui moment de primire. Rut, o femeie moabită din Betleem, merge să strângă spice pe ogorul unui străin, iar Boaz îi vorbește cu bunătate. Ea se aruncă cu fața la pământ și întreabă: „Cum am căpătat trecere înaintea ta, ca să iei seama la mine, eu, o străină?” (Rut 2:10, Cornilescu)
Întrebarea aceasta, „ca să iei seama la mine”, este miezul. Cei mai mulți străini nu cer mult. Observă însă foarte repede dacă i-a observat cineva.
În multe biserici, primirea de la ușă este caldă și sinceră. Greutatea vine câteva minute mai târziu, când începe slujba și totul este într-o limbă pe care invitatul o înțelege doar pe jumătate. E în sală, dar nu chiar parte din ea.
Iată câteva lucruri mici pe care le fac bisericile, niciunul scump:
Învățați numele invitatului și pronunțați-l corect. Întrebați de două ori dacă e nevoie. Contează mai mult decât aproape orice altceva.
Stați lângă el. Un invitat care stă singur în spate va pleca singur la final.
Aveți o Biblie în limba lui. O Biblie pe masa de primire, în limbile pe care le vorbesc invitații voștri, îi ajută să urmărească citirile.
Spuneți o propoziție în limba lui. Un salut, o binecuvântare la final. Îi spune că era așteptat.
Invitați-l să revină, personal. Nu printr-un anunț. Printr-un om.
Am început să construim MulingStream din cauza unui singur invitat dintr-o singură biserică, care nu putea urmări predica. Îi permite unui invitat să urmărească toată slujba în propria limbă, în direct, pe telefonul pe care îl are deja în mână, fără nimic de instalat și fără ca cineva să trebuiască să știe dinainte.
Poate asculta cu căști sau poate citi traducerea ca text, ceea ce îl ajută atât pe invitatul cu auzul slăbit, cât și pe cel care citește mai repede decât ascultă. Puteți citi mai multe despre partea invitatului la cum funcționează pentru ascultători.
Este un mod de a spune „te-am observat”. Nu înlocuiește strângerea de mână, numele, cafeaua și invitația de a reveni. Înseamnă doar că, atunci când începe predica, primirea nu se oprește.
Și funcționează pentru invitatul pe care nu l-a plănuit nimeni. O biserică nu poate ști în ce duminică va intra cineva din Eritreea, din Iran sau din Venezuela. Când invitatul își poate alege propria limbă pe propriul telefon, biserica nu trebuie să știe. Trebuie doar să fie pregătită.
„Să nu dați uitării primirea de oaspeți, căci unii, prin ea, au găzduit pe îngeri, fără să știe.” (Evrei 13:2, Cornilescu)
Nu știm cine va intra în bisericile noastre anul acesta. Poate cineva de departe, care a făcut un drum lung, așa cum au făcut magii. Oricine ar fi, fie ca ei să găsească o biserică ce ia seama la ei, și fie ca biserica voastră să aibă un an nou binecuvântat.
Spuneți-ne despre congregația voastră și limbile pe care le aduc invitații voștri. Răspundem noi înșine la fiecare mesaj.